Cu câteva zile în urmă, am primit o cablegramă care mă înştiinţa despre situaţia disperată a unei alpiniste române, părăsită într-un spital din Kîrgîzstan. Numele ei, Camelia Manea (42 de ani). Plecase într-o expediţie ucraineano-kîrgîză să cucerească Vîrful Lenin (7134 m).

Expediţie pe muntele ucigaş

Obsedanta noastră întrecere cu timpul e doar o frenetică goană pe orizontală, un dans de cvadrigă-n triumf ori, dimpotrivă, un car umilit în lupte de circ. Preocupaţi de ce ni se întâmplă pe pământ, numai rareori privim la cer: când ne rugăm la Dumnezeu, ori, poate, când petrecem sufletele evanescente ale celor pierduţi... Cerul e al păsărilor, al norilor, al ploii, al tunetului... Puţini sunt cei ce pot păşi pe nori ca şi cum ar păşi pe Walk of Fame; despre unul dintre acei pentru care drumurile vieţii urcă spre cer, aş vrea să scriu acum.

“Lenin” e denumirea sovietică, din 1928, a vârfului “Kaufmann” (schimbată, de altfel, în 2006, cu “Independenţa”). Camela Manera era singura româncă din echipa de alpineşti care mai includea ucraineni, spanioli, italieni şi – cei mai mulţi – austrieci. O alpinistă a cărei pasiune pentru escaladă s-a contopit cu cea de dascăl (e conferenţiar la Universitatea din Piteşti) şi în al cărei palmares se numără ascensiunea pe cele mai înalte patru vârfuri montane din Europa, Africa, America de Nord şi America de Sud. În iulie 2008, urcase pe cel mai înalt munte din Europa, Elbrus (5642) şi părea, acum, pregătită să atace primul „şeptar” al vieţii sale pe verticală. Între altele, trebuie spus că Lenin (cum îl numeşte toată lumea şi azi) e un fel de munte ucigaş: acolo, a avut loc, în 1990, cel mai grav accident din istoria alpinismului, în care au murit, sub avalanşă, 43 de oameni.

Era în zori când Camelia a trecut pe lângă locul tragediei din 1990 şi a fotografiat plăcuţa comemorativă cu gândul că Dumnezeu o va fer