După 50 de ani de neimplicare laşă şi inexplicabilă, Justiţia română îşi umflă muşchii, într-o încercare penibilă de a soluţiona cazuri care aparţin unui alt secol, unor alte timpuri, anacronice cu tot ceea ce reprezintă în prezent actul de justiţie. Dupa zeci de ani de neimplicare, Justiţia Română îşi ridică poalele în cap încercând să demonstreze că ar fi în realitate „fată mare”.

Cazul torţionarului Alexandru Vişinescu trebuia să fie rezolvat de către Justiţie, în anii ’60, după încetarea funcţionării acestuia în calitate de comandant al Penitenciarului din Râmnicu Sărat. Neacţionând în acest sens până în Decembrie ’89, Justiţia s-a dat de gol, dovedind prin neimplicare că a fost dirijată politic de către liderii comunişti ai vremii. A doua etapă de neimplicare, cea cuprinsă între 1990 şi august 2013, dovedeşte fără drept de apel, faptul că Justiţia este dominată de multă prostie. Care este nevindecabilă. De cele mai multe ori, aceasta coace şi se sparge, aşa cum s-a întâmplat în prezent, când, aisbergul absolut al Justiţiei, reprezentat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat dosarul lui Alexandru Vişinescu, pentru redeschiderea acestuia. Situaţia creată nu este doar hilară, ci super-tâmpită! Dacă tu, cel mai înalt organism al Justiţiei ridici covorul de pe un rahat vechi, dând dovadă de o imensă prostie şi incompetenţă, ce să mai pretindem celorlalte entitaţi subordonate, parchetelor, judecătoriilor şi tribunalelor? Adică tu, nu rezolvi zeci de ani un dosar grav şi vii după 50 de ani să scoţi rahatul de sub preş şi să il araţi întregii lumi? Şi să mai faci şi valuri, că vrei să il soluţionezi de urgenţă, situându-te pe o culme a stupidităţii! Domnii de la ÎCCJ a României nu au altă scuză, decât cea dată de proverbul popular: “ Unde-i minte multă, e şi multă prostie!” Nicio altă motivaţie, în afara celei de prostie şi incompetenţă, nu