Înainte de cazul lui Alexandru Vişinescu, torţionarul comunist care a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat, procurorii militari au închis dosarele unor criminali dovediţi cu probe clare. "Evenimentul Zilei" vă prezintă cazul lui Liviu Pangraţiu, cel care, în 1949, a împuşcat trei oameni. Sursa: Mihai Şoica
Fostul sublocotenent de Securitate Liviu Pangraţiu a trăit liniştit până la vârsta de 94 de ani, fără să fie deranjat de vreun procuror militar, deşi pe numele lui exista un dosar penal pentru omor, fiind acuzat că a împuşcat, în anul 1949, trei ţărani din satul Nepos, Bistriţa - Năsăud, pentru că făceau parte dintr-o mişcare anticomunistă.
Pangraţiu s-a pensionat cu gradul de colonel şi a încasat 1.600 de lei lunar, plus indemnizaţia de 200 de lei primită pentru că a fost pe front. A fost membru al Uniunii Veteranilor de Război Cluj. A murit în luna noiembrie 2011.
Atrocitatea din "Dealul Crucii"
Cazul fostului securist a ajuns în atenţia procurorilor militari de la Parchetul Militar Teritorial Bucureşti în anul 2009. Pangraţiu a fost acuzat că pe 8 iulie 1949, alături de alţi doi securişti - Lucian Herţa şi Traian Săsărman - i-a executat pe cei trei luptători anticomunişti din Nepos: Dumitru Toader, fostul primar din Rebra, Ioan Burdeţ, proprietarul unui local din sat şi Leonida Bodiu, fost căpitan în garda Regelui Mihai.
Atrocitatea a avut loc într-o poeniţă, în zona numită de săteni "Dealul Crucii". Pangraţiu a fost chemat la audieri, a stat exact 35 de minute, a dat o declaraţia în care a minţit că nu el a fost cel care i-a executat pe cei trei lupători anticomunişti şi a fost crezut pe cuvânt. A plecat liniştit acasă, fără să mai fie deranjat vreodată de vreun anchetator. Dosarul a fost închis în luna martie 2012.
"A strigat la ea că tremură şi că nu ştie să scrie"
Urmaşii celor trei victime sunt revoltaţi din cauza faptul