Mirii pasionaţi de drumeţii montane aleg să imortalizeze cea mai frumoasă zi din viaţa lor la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, în zona Bâlea Lac. Rezervaţia naturală este din ce în ce mai căutată de miri, în acest sezon.
De la începutul verii, în fiecare săptămână, cel puţin un cuplu urcă la Bâlea Lac, în haine de nuntă, pentru a imortaliza la cea mai mare înălţime, amintirea celei mai frumoase zile din viaţa lor.
"Venim din Piteşti, ideea a fost a lui Alex, fotograful nostru, el ne-a propus, e unul din cei mai buni fotografi din Piteşti. Suntem amatori de fotografii nonconformiste. Cum am coborât din maşină erau un grup de israelieni care ne-au spus felicitări, casă de piatră, ne-au rugat să facem poze, să facem cunoştinţă", a povestit, pentru Agerpres, Elena Cristina Duminicescu, o tânără mireasă de 24 de ani din Piteşti.
Împreună cu soţul ei, Florin, 29 de ani, au ales să-şi facă pozele de nuntă la Bâlea Lac, pe stânci, la sugestia fotografului, Alex Neblea. "E peisajul mirific, merită", au declarat mirii, după primele cadre pe stânci.
Nu a contat nici că era în rochie de mireasă, că a fost nevoită să se schimbe în maşină, şi nici că avea tocuri de 12 centimetri. Cei doi miri, cununaţi pe 6 iulie, au anunţat că îşi vor boteza copilul tot la Bâlea Lac, în inima Munţilor Făgăraş, la Biserica de Gheaţă. Destinaţia este foarte căutată de turiştii români sau străini, mai ales în perioadele caniculare.
"Sunt foarte mulţi turişti, lumea fuge de căldura de jos şi vine la răcoare, la Bâlea Lac. Sunt în jur de 15-16 grade, e mult mai bine aici. Avem turişti români şi de asemenea, în perioada asta, chiar foarte mulţi străini vin, din ţări precum Germania, Israel foarte mulţi, Austria, aproape toată lumea. Turiştii fac drumeţii montane, iau masa la cabană pe terasa care e jumătate pe lac şi cel mai mult se cere specialitatea casei,