Peste 30 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru depăşirea vitezei legale, în urma controalelor făcute sâmbătă dimineaţă, în intervalul 9.00 - 12.00, pe autostrada Bucureşti - Constanţa (A2), informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliţiştii rutieri au aplicat, în total, 40 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 33 pentru depăşirea vitezei legale, şase pentru alte abateri, iar una pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 17.200 de lei, se precizează într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, poliţiştii au reţinut un certificat de înmatriculare.
La controalele pe autostrada Bucureşti - Constanţa au participat poliţişti din cadrul Direcţiei Rutiere a IGPR, împreună cu cei de la Biroul de Poliţie A2.