Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnaliștii de la Sunday Times au avut dreptate! Adrian Severin va fi trimis în judecată

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 august 2013 · ·

Politicieni români îl ridiculizează pe europarlamentarul demascat de publicaţia britanică. Adrian Severin face naveta la DNA, dosarul său având 1.000 de pagini.

Ajuns un personaj izolat în Parlamentul European, după ce a refuzat să-şi dea demisia, în urma scandalului "bani pentru legi", iscat ca urmare a dezvăluirilor făcute de jurnaliştii de la Sunday Times, Adrian Severin a parcurs ieri încă o parte din probatoriul strâns împotriva lui de procurorii anticorupţie.

Deşi se află la un pas de a fi trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Severin a păstrat aceeaşi schemă de apărare. El spune că e nevinovat şi că e victima unei înscenări pusă la cale în afara ţării, în care jurnaliştii de la Sunday Times ar fi avut rolul de "agenţi provocatori".

Poziţia lui, mai ales că Severin a subliniat că nu demisionează din PE "sub nici o formă", a stârnit reacţii în lumea politică, majoritatea celor pe care i-am întrebat ridiculizându-l. Cei mai mulţi dintre politicieni nu cred în varianta înscenării şi consideră că Adrian Severin ar fi trebuit să demisioneze o dată cu ceilalţi doi europarlamentari demascaţi: Ernst Strasser, fost ministru austriac de Interne, şi Zoran Thaler, ex-ministru sloven de Externe.

Sunday Times îl va da sau nu în judecată pe Severin?

Totodată, ziarul a adresat întrebări şi jurnaliştilor de la publicaţia ce i-a demascat pe cei trei europarlamentari care au fost de acord să susţină anumite amendamente contra unei sume de bani (100.000 de euro), întrucât declaraţiile lui Adrian Severin sunt de natură defăimătoare la adresa publicaţiei. Întrebări la care aşteptăm răspuns. Aflat la un pas de trimiterea în judecată pentru fapte de corupţie, Severin "a executat", ieri, o nouă "rundă de studiu" la DNA.

Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru "Evenimentul Zilei" că dezvăluirile jurnaliştilor de la p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 21 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 3 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°