„Un episod din viata unui culegator de fier vechi”, un semi-documentar cu o familie de tigani bosniaci care isi joaca propriile roluri. Filmat in noua zile, in 5D, cu o camera ieftina. Buget de 30.000 de euro. Doua premii la Festivalul de la Berlin 2013 – Grand Jury Prize si Premiul de interpretare masculina. Un film sincer, autentic, impresionant, si un interviu la fel de sincer cu autorul sau, realizat in februarie, la Berlin. Filmul intra la noi in 9 august.
Rep: Cum ati ajuns la acest subiect sau, mai degraba, el la dumneavoastra?
D.T.: Am vreo patru prieteni cu care imi beau cafeaua in fiecare dimineata. Uneori vorbim, alteori fiecare e cu ale lui si citim ziarele, iar intr-una din aceste dimineti am deschis ziarul si am spus: "Fuck! Cum e posibil asa ceva?!" Daca ar fi fost o dimineata in care sa avem chef de vorba, probabil ca n-as fi facut filmul. Nu stiu daca a fost hazardul sau destinul. Nu stiu daca eu descopar povestea sau e invers.
Am dat peste un articol despre o femeie careia nu i s-a facut avort si a fost trimisa acasa, cu copilul mort in burta, pentru ca nu avea asigurare medicala. Mi s-a parut ingrozitor ca niste medici sa condamne pe cineva la moarte in felul asta. Recunosc ca m-am gandit mai mult la barbat si m-am intrebat cum as reactiona eu daca m-as gasi intr-o situatie similara, cu sotia care trebuie sa suporte o operatie scumpa pentru care nu am bani.
Rep: Dar nu exista nici o lege in Bosnia?
D.T.: Ba da, dar e Bosnia, nu Germania. Suntem in Balcani. Furia a fost primul meu impuls. M-am gandit: "Ce fel de oameni am ajuns?" Bosniacii sunt oameni misto, n-am putut crede ca acest lucru s-a intamplat in tara mea. Serios. Nu avem un sistem, dar nici nu dam doi bani pe el atata timp cat oamenii sunt de treaba. Stiti ce zic? Exista o posibilitate.
Dar cand nu ne mai pasa unii de altii... In Bos
