Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Paszkany a găsit înlocuitor pentru Rednic! Grigoraş a semnat pe un an şi va avea ca obiectiv titlul

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 10 august 2013 ·

UPDATE: În urma unei discuţii avute în această dimineaţă, Mircea Rednic a ajuns la un acord cu Paszkany pentru încetarea colaborării şi urmează să îşi anunţe demisia la finalul partidei cu Viitorul Constanţa. Clujenii au găsit deja înlocuitor, Petre Grigoraş (48 de ani). Pe lista formaţiei din Gruia a fost şi Eugen Trică, dar în cele din urmă Grigoraş a fost alesul lui Paszkany şi Mureşan. Lui Rednic i s-au reproşat rezultatele slabe şi mai ales atmosfera incinsă din vestiar.

Grigoraş a semnat deja un angajament pe un an şi urmează să ajungă mâine la Cluj Napoca. „Nu pot să comentez acest subiect, deocamdată CFR are antrenor. Vorbim mâine mai multe”, s-a limitat să spună Grigoraş pentru www.prosport.ro. Tehnicianul va avea ca obiectiv câştigarea titlului.

7 formaţii a antrenat Grigoraş până acum: Farul, Oneşti, Petrolul Moineşti, Oţelul, Iaşi, Pandurii şi Oţelul

Mircea Rednic va fi deseara pentru ultima dată pe banca formaţiei CFR Cluj, la meciul cu Viitorul, care se joacă de la ora 21.30, în Gruia. Tehnicianul plăteşte astfel cu capul pentru rezultatele modeste din primele runde, jocul slab şi mai ales atmosfera incinsă din cadrul lotului. Rednic este în conflict cu mai mulţi jucători din lot, printre care Kapetanos şi Cadu.

„Rednic a început un război pe care nu îl poate câştiga. Dacă era deştept se apropia de Cadu, cum a făcut Andone, şi avea viaţă lungă la CFR. Este o problemă de zile până când Trică va reveni la Cluj”, spun apropiaţii Clujului.

În această după amiază se va decide care vor fi condiţiile în care Rednic va pleca din Gruia. Există varinta ca tehnicianul să îşi înainteze demisia imediat după meci.

Rednic va avea soarta lui Uhrin, care a plecat după o victorie, tot pentru că era în conflict cu Cadu şi compania.

UPDATE: În urma unei discuţii avute în această dimineaţă, Mircea

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 27 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 28 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°