Un vulcan a erupt sâmbătă în partea centrală a Indoneziei, aruncând în atmosferă cenuşă fierbinte şi roci, iar cinci persoane au fost ucise, a anunţat un oficial.
Un nor de cenuşă fierbinte provenind de la Muntele Rokatenda, pe insuliţa Palue, a ajuns pe o plajă din apropiere, omorând trei adulţi şi doi copii, a anunţat Surono, directorul Centrului indonezian de Vulcanologie, citat de Mediafax.
O alertă a fost emisă încă din octombrie vizând Rokatenda, autorităţile interzicându-le celor aproximativ 7.000 de locuitori de pe insulă să desfăşoare vreo activitate pe o rază de trei kilometri în jurul craterului
Directorul Centrului a declarat, la Bandung, pe Insula Java, că membri ai personalului Centrului aflaţi la faţa locului au anunţat că cele cinci persoane au fost ucise în zona de excludere. Nu era clar imediat ce făceau victimele în zona restricţionată, în momentul când s-a produs erupţia, a adăugat el.
"Am găsit corpurile adulţilor, dar le căutăm în continuare pe ale copiilor, însă este dificil din cauză că temperatura în zonă este foarte mare", a declarat Surono pentru AFP.
Vulcanul a început să erupă la ora locală 4.20 (vineri, 23.27, ora României), un fenomen care a durat aproximativ două ore, potrivit oficialului. El a adăugat că norul de cenuşă vulcanică a ajuns până la aproximativ 2.000 de metri de crater.
Pe arhipelagul indonezian, situat deasupra Cercului de Foc între oceanele Pacific şi Indian, există zeci de vulcani activi. Cel mai activ vulcan din ţară, Muntele Merapi, situat în partea centrală a Insulei Java, a provocat moartea a peste 350 de persoane într-o serie de erupţii violente, în 2010.
Ionut Chiperi Citeste despre: vulcan , indonezia , erupt , rokatenda , palue , plaja vezi comentariile