„Ne mai trebuie un vârf, un fundaş, un mijlocaş central şi nişte fotbalişti”, ar fi declarat antrenorul Marin Barbu după meciul disputat miercuri seară, pe Areni, între Rapid Suceava şi Sporting.
Rapidiştii au câştigat cu 2-1, dar asta nu l-a fericit pe cel care şi-a asumat în urmă cu câteva zile comanda echipei sucevene de Ligă a II-a, deja lămurit că are, deocamdată, puţini fotbalişti cu niscai valoare cu care să înfrunte competiţia ce va începe la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie.
„Ne vom baza pe ce a rămas de la Rapid şi pe ce vine din urmă de la Sporting”, a declarat Barbu pentru Gazetasv.ro.
În ciuda perspectivelor şi a condiţiilor locale nu tocmai roze, Magiun a spus că va rămâne la Suceava, pentru că peste tot în fotbalul românesc „este prăpăd” şi va încerca să scoată ceva din materialul didactic pe care îl are la dispoziţie.
De luni, băieţii de la Rapid Suceava intră la două antrenamente pe zi şi cine nu-l ştie va avea ocazia să simtă regimul de pregătire marca „Magiun”.
În acest sfârşit de săptămână, rapidiştii îşi propuseseră două meciuri de pregătire cu Aerostar Bacău şi AS Şomuz Fălticeni.