● Pot beneficia de această adeverinţă agricultorii selectaţi la controlul pe teren
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început să elibereze adeverinţele pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) – Campania 2013, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.
„Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2013 va elibera o adeverinţă prin care confirma că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) pentru anul 2013 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de Plată a Beneficiarului, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare”, se arată într-un comunicat al APIA.
Conform informaţiilor instituţiei, pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie) numai după finalizarea acestor controale. În adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
„Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită din SAPS, denominată în lei astfel, pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29.09.2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană la data solicitării creditului şi, respectiv, pentru creditele acordate de Banca Creditoare începând cu data de 30.09.2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30.09.2013”, se mai arată în documentul celor de la APIA. @N