Consilier al Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu povesteşte că a fost nevoit să se mute din Basarabia în interiorul graniţelor actuale ale României, chiar în primul său an de şcoală. Era 1943.

Perfecţionist şi ocupat, este tot timpul presat să pună lucrurile la punct. Răspunde în fiecare zi măcar unei întrebări legate de cursul valutar. Găseşte uşor comparaţii care îl fac să înţeleagă ce întâmplă în economie şi pe omul care nu deţine nici cele mai neînsemnate cunoştinţe în domeniu. Sunt zile în care vorbeşte şi la câte două telefoane deodată, în timp ce la uşă bate a treia persoană. Lucrează de peste 50 de ani şi nici nu se gândeşte să se retragă.

„Weekend Adevărul“: Sunteţi născut pe 23 martie 1936...

Adrian Vasilescu: Sunt născut demult, da... (zâmbeşte)

Într-o zonă care astăzi face parte din teritoriul Republicii Moldova, atunci era parte a Regatului României. Acolo aţi copilărit?

Până am intrat în clasa I. La jumătatea clasei I, de fapt, am plecat.

Era o zonă rurală?

Era un orăşel: Făleşti, din judeţul Bălţi. Tatăl meu era din părţile Buzăului şi se afla acolo cu o misiune: să realizeze, la spitalele din zonă, trecerea contabilităţii din sistem rusesc în sistem românesc. Noi recăpătaserăm Basarabia de la ruşi, aşa că trebuia trecută toată contabilitatea instituţiilor din sistemul rusesc în sistemul nostru, care era de inspiraţie franceză. O misiune grea, erau puţini oameni pregătiţi, unii nici nu ştiau bine româneşte, alţii, chiar români fiind, făcuseră şcoala în limba rusă şi existau tot felul de dificultăţi de comunicare. Vremuri grele. Dar Basarabia era bogată...

Şi de ce aţi plecat de acolo, mai ales aşa, brusc, după ce începuse şcoala?

Frontul a fost motivul. În ’43 am plecat. Tatăl meu a cerut mutarea la Slobozia Veche, în Ialomiţa. El a murit însă în ’45, iar eu am venit, împreună cu maică-mea, la Buză