Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Siria, 94 de oameni au fugit pe mare cu o barcă din lemn, dar şi cu un bebeluş de nici o lună

Publicat in Libertatea, sâmbătă 10 august 2013 ·

Situaţia tensionată din Siria face ca tot mai mulţi sirieni să lase totul baltă în ţara lor şi să fugă unde văd cu ochii. Indiferent de riscuri, ei încearcă să intre ilegal în ţări din Europa pentru ca, mai apoi, să-şi continue drumul spre Occident. Un asemenea transport de transfugi a fost interceptat, în miez de noapte, în apele teritoriale ale Italiei, de poliţiştii români de frontieră. Nu mai puţin de 95 de fugari, printre care şi un sugar de 28 de zile, erau închesuiţi într-o mică barcă pescărească ce plutea în derivă.

Nu se ştie care a r if fost soarta celor 95 de migranţi, dar mai ales a micuţului care nu împlinise mnic o lună, dacă poliţiştii români de frontieră nu le-ar fi văzut micul pescadorul din lemn, în întunericul nopţii, cu ajutorul aparaturii speciale de termoviziune. Imediat după reperarea acestora, bieţii oameni au fost urcaţi la bordul navei Mai 1105 - Ştefan cel Mare unde au fost identificaţi şi unde li s-a acordat primul ajutor. Adulţii salvaţi de oamenii legii au spus că intenţionau să ajungă în spaţiul Schengen unde sperau să găsească sprijin economic şi social din partea autorităţilor. Grupul de migranţi sirieni, pe care călăuza plătită l-a fără să-i pese măcar vieţile copiilor era format din 42 de bărbaţi, 16 femei şi 37 de copii, cel mai mic fiind născut în urmă cu 28 de zile.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°