Comuna băcăuană Coloneşti are, începând de sâmbătă, un dispensar medical, construit în doar două săptămâni, de 23 de voluntari olandezi aparţinând organizaţiei ,,Werkgroep Zegveld”, la iniţiativa Asociaţiei de caritate ‘Betania’ din Bacău şi în parteneriat cu primăria localităţii.
’Proiectul unui asemenea obiectiv social a fost lansat în primăvară ca urmare a faptului că în acea parte a judeţului Bacău nu exista un dispensar medical, iar oamenii erau nevoiţi să meargă în alte localităţi pentru a se îngriji de sănătatea. Împreună cu primăria am organizat venirea celor 23 de voluntari, care nu au irosit nici un moment favorabil de lucru pentru a finaliza repede dispensarul. Între timp, ne-am ocupat, împreună cu primăria şi o serie de sponsori de dotarea acestuia, conform reglementărilor legale în domeniu din România, cu mobilier şi instrumentar medical”, a declarat pentru AGERPRES, Adrianus Muit, preşedintele Asociaţiei ‘Betania’ din Bacău.
Cetăţean de origine olandeză ce a îndrăgit meleagurile băcăuane, acesta a fost ‘motorul’ şi altor iniţiative menite a contribui la îmbunătăţirea asistenţei medicale în cea mai săracă zonă a judeţului Bacău.
Proiectul finalizat la Coloneşti, face parte, de altfel, din Programul ‘Investiţii în sănătate’, secţiunea ‘Renovări şi construcţii de dispensare medicale rurale’, susţinut de 11 ani de Asociaţia ‘Betania’ cu sprijinul a mai mai bine de 200 de voluntari veniţi din ,,Ţara lalelelor”. Aceştia au care au mai contribuit la ridicarea unor asemenea obiective medicale în comunele Gura Văii şi Racova, în 2002, Huruieşti, 2004, Izvorul Berheciului, 2008, şi Găiceana, 2009.
Voluntari din Olanda au mai sprijinit Asociaţia ,,Betania” de-a lungul timpului şi la construcţia de şcoli şi grădiniţe în mediul rural, prin Programul ,,Investiţii în educaţie’ iniţiat tot de organizaţia de caritate băcăuană, între acestea a