Un fost director la Microsoft, Bill Henningsgaard, a murit după ce avionul personal la bordul căruia se afla împreună cu fiul său s-a prăbuşit vineri în apropiere de Aeroportul Tweed, la New Haven, în statul Connecticut, informează BBC, după ce a primit confirmarea din partea familiei.
Potrivit BBC, Henningsgaard avea 54 de ani şi a fost director de marketing vreme de 14 ani în cadrul Microsoft. El se afla la bordul avionului personal împreună cu fiul său Maxwell, în vârstă de 17 ani.
Cei mergeau spre coasta de Est, pentru a alege un colegiu la care să studieze băiatul. Aeronava a decolat de pe Aeroportul Teterboro din statul New Jersey.
Avionul s-a prăbuşit peste două case, după impact existând temeri că doi copii ar fi putut de asemenea să fi murit. Cele două case din oraşul East Haven au luat foc. Un martor ocular a declarat că o femeie striga că copiii săi erau blocaţi într-una dintre case.
Un reprezentant al pompierilor a confirmat că de la locul accidentului au fost recuperate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, patru cadavre.
name="movie" value="http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1" />http://admin.brightcove.com" />http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1" bgcolor="#FFFFFF" flashVars="videoId=2596350642001&playerID=1684488549001&playerKey=AQ~~,AAAACC1laJk~,tMO2d6O4mickzCfG8Kpt2wQCZRxpuzpo&domain=embed&dynamicStreaming=true" base="http://admin.brightcove.com" name="flashObj" width="480" height="270" seamlesstabbing="false" type="application/x-shockwave-flash" allowFullScreen="true" allowScriptAccess="always" swLiveConnect="true" pluginspage=">