Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regio reface oaza de verdeaţă a municipiului Arad

Publicat in Ziua de Vest, sâmbătă 10 august 2013 ·

Atestat acum mai bine de 120 de ani, parcul Pădurice din inima Aradului, reminiscenţă a pădurii Ceala, era până, la începutul acestei veri, numai o amintire palidă a impunătorului parc care se amenajase la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Cei peste 25,900 mp de verdeaţă și lacul de agrement au fost lăsate să se degradeze atât de mult, încât Lacul de la Pădurice a fost, ani de-a rândul, o adevărată groapă de gunoi. Prin proiectul Regio “Reamenajare zonă de agrement Pădurice” administrația municipiului Arad a reușit să redea locuitorilor parcul cu care se mândreau bunicii lor. Alei remodelate, mobilier urban, iluminare ambientală, sisteme de securitate, dar mai ales o fântână muzicală a cărui jet central ajuge până la 30 m și care poate reda 5 melodii, amplasată pe lac, înseninează zilnic fețele sutelor de arădeni, de toate vârstele, care vizitează zilnic parcul. “Înainte de demararea acestui proiect, parcul nu era decât o zonă de tranzit spre Piața Porgoria. De la inaugurare parcul are în permanenţă vizitatori, persoane de toate vârstele, pe care îi putem găsi de la prima oră a dimineții până în miez de noapte”, a declarat Elena Portaru, director executiv în cadrul Primăriei Arad. Pe una din băncile parcului l-am întâlnit pe domnul T, un pensionar nostalgic: “Ca arădean și fost școlar în zona Pădurice, mă bucur că am apucat ziua în care să mă odihnesc pe o bancă într-un parc civilizat. Mă durea sufletul de fiecare data să văd zona abandonată și neutilizată, mai ales că avem atât de puține spații verzi în oraș…”. La începutul lunii iunie 2013, în cadrul unul eveniment de amploare, a fost inaugurată fântâna muzicală amplasată pe lacul din Parcul Pădurice. Cu acest prilej, orchestra simfonică și corul academic ale Filarmonicii de Stat din Arad au susținut concertul ,,Night of Queen". “Fără sprijinul Regio nu am fi reușit niciodată să realizăm multe dintre obiect

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°