16 boi, 3 juninci, 32 de viţei, 63 de iezi, 95 de miei, 300 de purcei de lapte, 120 de prepeliţe, 700 de becaţe, 6000 de pui de găină, 11 mistreţi şi 140 de fazani. Numai (!) atât a comandat tatăl lui Gargantua pentru a-l sărbători pe fiul său! Poate să pară o simplă fantezie născută din mintea înfierbântată a unui romancier de geniu. Totuşi... prânzul acestua „gargantuesc” e mai nimic pe lângă meniurile uriaşe care au fost cu adevărat comandate, gătite şi mâncate, de-a lungul istoriei...!
De-ar fi trăit cu o mie de ani în urmă, chefii cu stele Michelin din ziua de azi, ale căror mâncăruri, cantitativ vorbind, sunt doar... firimituri, faţă de ce se gătea odinioară, chefii aceştia înstelaţi, zic, ar fi fost cel puţin concediaţi (dacă nu trimişi la spânzurătoare sau traşi în ţeapă, sub motivul că vor să-i înfometeze pe meseni).
„Les mangeurs des l’an mille”
Să dăm, dar, ceasul înapoi cu o mie de ani şi să vedem cam ce s-ar fi cuvenit să pregătească bucătarii pentru un prânz la castel (cu câţiva ani în urmă, Muzeul Alimentarium din Vevey organiza o expoziţie chiar cu această temă: „Les mangeurs des l’an mille”). La vremea aceea, nu exista o sufragerie, un loc anume pentru luat masa. Seniorul castelului ar fi mâncat, deci, în funcţie de numărul de oaspeţi, fie în bucătărie, fie în sala cea mare în care se împărţea dreptatea. Mesele erau lungi, de lemn, finisate prost. Bănci de lemn, la fel de primitive, se aflau de o parte şi de alta. Cel mult stăpânul castelului putea avea un jilţ, destul de grosolan... Pe jos, în loc de covoare, erau întinse paie (curate - !?! – un adevărat lux!). Nu existau farfurii pentru fiecare mesean, nici tacâmuri. Furculiţa, de altfel, încă nu fusese inventată. Mâncarea era aşezată pe platouri, iar dinaintea fiecăruia se puneau felii mari de pâine. Ele serveau drept... farfurie. (Seniorii nu prea mâncau din această pâ