Am plecat de la caietele Anei şi am ajuns la golul de manual al lui Gicu.

Lumea se împarte în iubitori de scrimă şi microbişti. Este o împărţire strict personală şi absolut subiectivă, rezultată în urma unei zile de joi foarte interesante. Joi, 8 august. Ziua de joi, 8 august, a început banal, cu un soare suveran pe cer. Ziua a continuat în aceeaşi notă tropicală. În timp ce majoritatea dintre noi se ascundeau de căldură şi se hidratau conform sfatului medicului, cîţiva sportivi care reprezentau România se pregăteau de concurs. Sau de meci, după caz. După-amiaza, intrau în competiţia pentru medaliile mondiale fetele de la spadă, în frunte cu Ana Maria Brînză, lider mondial al probei în clasamentul la zi. Seara, luptau pentru calificarea în play-off-ul Europa League Petrolul, Pandurii şi Astra. O miză mai mică în absolutul performanţei sportive, vitală însă pentru microbistul român hrănit, de regulă, cu fierea calificărilor pierdute.

Lumea care iubeşte scrima nu iubeşte fotbalul. Lumii care iubeşte fotbalul nu prea îi pasă de lumea care iubeşte alte sporturi. Este o diferenţă pe care bănuiesc că o sesizaţi.

Lumea care iubeşte scrima, ciclismul sau patinajul artistic este o lume mult mai mică decît lumea care iubeşte fotbalul. Nu asta contează însă. Lumea restrînsă care iubeşte scrima, ciclismul sau patinajul artistic are o părere destul de proastă despre cei care iubesc fotbalul şi pe cei care se îngrijesc de el. Spiritul elitist al inamicilor fotbalului se ciocneşte cu presupusul spirit de turmă al iubitorilor acestuia. De aceea, lumea care iubeşte scrima nu dădea doi bani pe şansele de calificare ale Petrolului şi ale Pandurilor, autoarele unor egaluri chinuite în partidele tur contra lui Vitesse şi Hapoel Tel Aviv. Dar aceeaşi lume restrînsă, capabilă doar ea să guste inefabilul altor sporturi decît bicisnicul fotbal, aştepta medaliile Anei şi a