News Oficialii braşoveni sunt nemulţumiţi de arbitraj şi susţin că nu a fost penalty la faza din minutul 40 când Hadnagy a fost împins în care de fundaşul Machado.
"Am făcut un joc slab mai ales în repriza a doua. În prima parte ne-am creat ocazii de gol, am ajuns în fața porții, am avut 3-4 oportunități mari de a înscrie, însă nu știu ce s-a întâmplat de nu am reușit. A venit acea fază nefericită din finalul primei reprize când arbitrul a dat penalty. Eu nu cred că a fost. A urmat o repriză secundă în care nu am reușit să gestionăm situația, mai ales că am primit al doilea gol foarte, foarte ușor. O să facem o analiză, dar trebuie să ne mișcăm repede. Dacă nu vom înțelege că trebuie să luptăm la sacrificiu și să avem mintea limpede, să găsim cele mai bune soluții în teren, atunci înseamnă că nu avem ce căuta la Brașov. Este greu să accepți un arbitru din Galați, cât o fi el de valoros, când etapa viitoare joci cu Oțelul. Cred ca e o eroare"a spus Zotta la Digi Sport.
În ciuda rezultatelor slabe din startul sezonului, Zotta nu vrea o ligă cu 20 de echipe, așa cum a propus președintele FRF, Mircea Sandu. "Sper să nu fie nicio decizie. Ar fi o gravă eroare și Brașov nu aderă la o asemenea decizie" a mai spus Zotta la Digi Sport.
Antrenorul Adrian Szabo e dezamăgit de prestația elevilor săi. Pentru tehnicianul brașovului, înfrângerea cu FC Botoșani a fost prima pe propriul teren, de când o pregătește pe FC Brașov.
"Este primul meu eșec acasă de când sunt antrenor. Trăiesc un sentiment ciudat și e frustrant. Nu am avut o evoluție așa cum așteptam din cauza lipsei de concentrare, atenție și interpretare a fazelor. Sper să găsim soluțiile să ieșim cât mai repede de aici pentru că începe să fie îngrijorător ce se întâmplă. Ne vom prezenta la Galați trăgând concluziile de la acest joc. Sper să ne revenim din punct de vedere psihic."a spus