Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj sau Cluj-Napoca? Cum s-a schimbat numele oraşului peste noapte, din pixul lui Ceauşescu

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 10 august 2013 ·

Puţini dintre utilizatorii tineri ai acestui site ştiu că oraşul Cluj-Napoca se numeşte aşa de mai puţin de 40 de ani. Ziuadecj.ro a vorbit cu istoricii şi prezintă geneza ideii lui Ceauşescu de a boteza doar două oraşe din ţară - Cluj şi Turnu Severin - cu numele lor latine. Decizia a fost luată peste noapte - literalmente - şi nu mai poate fi revocată decât cu extrem de mari complicaţii.

Până în 16 octombrie 1974 oraşului i se spunea doar Cluj. Atunci însă, printr-un decret al Consiliului de Stat, fostul dictator Nicolae Ceauşescu a atribuit oraşului şi denumirea sa latină - Napoca. Tot atunci un alt oraş din ţară, Turnu Severin, a primit şi el denumirea latină, Drobeta. "În 117 împăratul Adrian a ridicat la rangul de municipiu două oraşe din Dacia. acestea au fost Drobeta şi Napoca. în consecinţă în 1974 s-a luat o hotărâre ca aceastea să fie primele două oraşe din Dacia Romană, să poarte şi denumirea veche", explică pentru ziuadecj.ro directorul institutului de istorie "George Bariţiu", academicianul Nicolae Edroiu. "Acum, când cineva mă întreabă dacă merg în Cluj, întreb în ce localitate? Cluj-Napoca e localitatea".

Ar fi oportună revenirea la denumirea dinainte de decretul din 1974? Nu, crede Edroiu. "După Revoluţie au fost discuţii să se revină la vechea denumire, dar e foarte complicat. Eu zic că e justificat să rămână denumirea care ester acum; eu sunt în comisia judeţeană de denumiri de străzi şi de instituţii şi ştiu că, dacă se schimbă numele străzii, se schimbă buletinul, şi toţi cei care locuiesc acolo trebuie să meargă cu toate actele să le schimbe. Eu nu sunt pentru schimbări de denumiri nici la localităţi, nici la străzi; cele care sunt e bine să rămână". Edroiu dă şi un exemplu: în Cluj-Napoca există o stradă cu numele unei ţări care nu mai există, iar denumirea acesteia nu a fost schimbată tocmai din raţiuni practice. E vorba de str

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 2 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°