Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Face greva foamei în faţa stadionului lui Real

Publicat in Click, sâmbătă 10 august 2013 ·

Călcâia Săndel este un român în vârstă de 32 de ani care iubeşte Rapidul mai mult decât se iubeşte pe sine. Cel puţin asta reiese din faptele sale extreme, ultima fiind de-a dreptul incredibilă şi de rezonanţă.

Suporterul este cunoscut cititorilor Click! prin prisma unui material apărut anul trecut, în care tot el era eroul. Atunci, Săndel se torturase 12 ore pentru a-şi tatua pe tot spatele stema Rapidului. La câteva luni distanţă, bărbatul la origine din Roşiorii de Vede dăduse anunţ într-un ziar spaniol că-şi vinde un rinichi pentru a pune umărul la scoaterea Rapidului din colaps financiar.

Acum, tot Săndel şochează de la mii de kilometri depărtare. Impresionat de decizia „fraţilor" lui de la Bucureşti de a intra în greva foamei ca mod de protest, Săndel a hotărât să facă şi el al fel. Pentru asta n-a venit însă în ţară, ci a luat o decizie care va face înconjurul Europei.

Înarmat cu fulare şi steaguri, dar şi cu un banner pe care scria „Din Giuleşti până la Madrid s-a dus faima de Rapid", acesta a campat ieri în faţa stadionului lui Real, Santiago Bernabeu, şi spune că va sta acolo cât vor sta şi ceilalţi la Bucureşti. „Vreau să audă toată Europa despre ruşinea care se întâmplă în România şi despre mafia care conduce la noi fotbalul. Rapidul meu a fost tot timpul furat, dar acum e deja prea mult", a declarat acesta. În ceea ce-i priveşte pe cei 19 fani din ţară, aceştia au continuat ieri a patra zi de grevă. Totuşi, spre deosebire de stelişti, care îi ironizaseră joi, dinamoviştii au venit şi le-au adus apă, declarându-se întru totul de partea lor.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum 30 minute
Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Oficial de la BEC: Biroul Electoral Central

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 26 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Victor Ponta anunţă că renunţă în mod oficial la cetăţenia onorifică a Serbiei: Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru mine, întotdeauna România va fi pe primul loc

News.ro acum 37 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că renunţă la cetăţenia onorifică a Serbiei, pe care a primit-o pe când era premier. ”Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru min

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°