Prinderea şi trimiterea în judecată a colegelor sale şpăgare de la Tribunalul Bucureşti nu a oprit-o pe judecătoarea Curţii de Apel din Bucureşti să scoată pe tarabă verdictele judecătoreşti. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
1 /.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie continuă lupta pentru eliminarea şpăgarilor din Justiţie. Arestarea judecătoarelor Antonela Costache şi Viorica Dinu şi trimiterea lor în judecată a fost un caz ultra mediatizat având în vedere gravitatea situaţiei descoperite: judecători, avocaţi, grefieri transformaţi în traficanţi.
Dimensiunea caracatiţei corupţiei era uriaşă, oameni cu robe devenind infractori şi nu de orice tip, ci din aceia care organizează grupuri criminale cu scopul precis de a comercializa soluţiile din dosarele aflate pe rolul instanţelor.
După ce DNA le-a prins pe cele două judecătoare de la Tribunal care negociau şpăgile prin liftul instituţiei, credeam că aceia dintre magistraţi care aveau de gând "să se vândă" vor renunţa. Că se vor cuminţi, că se vor căi. Aş! După câte se vede îi doare la bască! Ce dacă DNA şi DGA sunt cu ochiul şi timpanul SRI larg deschise pentru a stopa flagelul? Ei au continuat să-si crească averile în mod fraudulos, murdărind ideea de dreptate, vânzând sentinţele pe sume uriaşe. De la 800.000 de euro adunaţi de la mai mulţi mituitori, in cazul negustoarelor de la tribunal, la un milion de euro luaţi la nivelul curtii de apel pentru eliberarea unui singur afacerist, Dinel Staicu, e o creştere spectaculoasă a nivelului mitei.
Dacă puşcăria nu îi sperie destul şi nici oprobiul public atunci ce anume poate pune stavilă mizerabililor care vând "dreptatea"? Cred că ar trebui să dăm drumul cu adevărat la confiscarea extinsă a averilor acestor ticăloşi purtători de robă. Să-i lăsăm săraci lipiţi pământului. Să le luăm şi toate drepturile pe care le au. Să-i lăsăm şi fără pensiile speciale d