Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Aur pentru dansatorii de la Șinca Nouă

Publicat in News Brasov, sâmbătă 10 august 2013 ·

Tinerii dansatori amatori de la Şinca Nouă au făcut senzaţie în Belgia la un festival internaţional de folclor. Instructorul de dansuri al tinerilor este chiar primarul comunei, Dumitru Flucuș, care i-a însoțit pe cei 38 de tineri la concursul desfășurat în oraşul Schotten de lângă Anvers.

Echipa de dansuri populare de la Şinca Nouă a primit premiul I şi medalia de aur. La festivalul au venit dansatori profesioniști de pe patru continente ale lumii. Au fost ansambluri din Japonia, Argentina, Ecuador, Rusia, Benin, Belgia şi România. Ultima dată când o echipă românească a participat la festivalul de la Schotten a fost în 1990.

„În cele zece zile petrecute în Belgia, am participat la șapte spectacole,la care erau prezenți peste 2.000 de spectatori. Am prezentat de la jocuri din Ţara Făgăraşului, până la cele de pe Valea Hârtibaciului, din Câmpia Transilvană şi din Ţara Codrului. Vreau să vă spun că am fost mândri că suntem români și, fără falsă modestie, nu cred că este mult spus că tinerii din Șinca Nouă au fost ambasadori ai României. Ne bucurăm mult de premiul obținut și vom continua să promovăm dansurile tradiționale românești. Premiul este cu atât mai valoros pentru noi cu cât noi suntem dansatori amatori, iar ceilalti concurenti sunt profesioniști, statele lor alocând fonduri pentru a nu se uita tradițiile din țara lor“, a declarat pentru newsbv.ro primarul Dumitru Flucuș.

La finalul şederii, românii le-au făcut o surpriză organizatorilor şi le-au cântat un cântec în flamandă, pe care l-au învăţat în secret.

Tinerii dansatori amatori de la Şinca Nouă au făcut senzaţie în Belgia la un festival internaţional de folclor. Instructorul de dansuri al tinerilor este chiar primarul comunei, Dumitru Flucuș, care i-a însoțit pe cei 38 de tineri la concursul desfășurat în oraşul Schotten de lângă Anvers.

Echipa de dansuri populare de la Şinca N

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 22 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 48 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 55 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°