Corneliu L., de 43 de ani, din comuna Fântânele, a reclamat la poliţie că, la data de 30.07.2013, i-a dispărut o iapă, ce era priponită pe imaşul din spatele casei sale, situată pe raza satului Cotu Dobei.
Pentru că nu ar fi a bănuit comiterea vreunei infracţiuni, partea vătămată nu a anunţat poliţia în acest sens.
Omul a precizat agenţilor comunali că, timp de o săptămână, a făcut verificări personale pentru găsirea animalului, aflând că iapa s-ar afla pe raza satului Mesteceni, comuna Vadu Moldovei, la o persoană ce ar fi cumpărat-o cu suma de 1400 lei de la hoţ.
Agenţii postului de poliţie Fântânele s-au deplasat la locuinţa lui Constantin O., situată pe raza satului Mesteceni, unde iapa a fost identificată în posesia lui. Acţiunea s-a bucurat de sprijinul celor de la Secţia Rurală Vadu Moldovei şi al Poliţiei Municipiului Fălticeni.
Constantin a declarat că, la data de 31.07.2013, a cumpărat iapa oferită spre vânzare, la poarta sa, de un cetăţean a cărui identitate nu o cunoaşte.
În urma măsurilor investigative, însă, a fost identificat suspectul de comiterea furtului, în persoana lui S.G., de 15 ani, din comuna Preuteşti. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de S.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.