Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Cristina de la Impact a intrat în travaliu! Cântăreaţa este însărcinată în 7 luni

Publicat in Click, duminică 11 august 2013 ·

Emoţii mari pentru Cristina Bălan, ex-Impact! Cântăreaţa a intrat de mai bine de 16 ore în travaliu şi riscă să nască prematur. Însărcinată în 7 luni, cu gemeni, artista se află sub supravegherea medicilor de la maternitatea Polizu, care i-au administrat medicaţie specifică pentru a-i amâna naşterea.

Cristina de la Impact trece prin momente dificile. Cântăreaţa a intrat în travaliu de sâmbătă, deşi termenul pentru a-i aduce pe lume pe cei doi băieţi era programat pentru jumătatea lunii octombrie. Deşi nu a acuzat nicio problemă pe parcursul celor 7 luni de sarcină, se pare că bebeluşii se grăbesc să vadă cât mai repede lumina zilei.

Artista a ajuns ieri seară la materiniatea Polizu cu contracţii puternice şi a fost preluată imediat de medici. Cristina, însoţită de soţul ei Gabriel Bălan, se află internată la spital, şi aşteaptă cu sufletul la gură verdictul medicilor.

Cristina si soţul ei, Gabriel Bălan

"Este în travaliu de 16 ore. Are contracţii puternice, iar medicii i-au administrat medicamente care să stimuleze maturizarea mai rapidă a organelor bebeluşilor. Având în vedere că termenul era la jumătatea lunii octombrie, plămânii nu sunt complet dezvoltaţi. Trebuie să aşteptăm cel puţin până diseară, ca să treacă 24 de ore de la administrare şi vedem atunci care va fi soluţia găsită de medicul ginecoloc care îi urmăreşte Cristinei sarcina", ne-a declarat Gabriel Bălan, soţul artistei.

Cântăreaţa a declarat recent pentru Click! că vrea să-i aducă pe lume pe micuţi pe cale naturală şi a stabilit deja şi cum îi va chema pe băieţii ei. Ea şi soţul au ales pentru cei doi copii numele Toma David şi Matei Nikolas.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2025. FOTO-VIDEO. Emoții la Constanța vineri, pentru proba la alegere a profilului

Ziua Constanta acum 33 minute
Examenul național de Bacalaureat continuă vineri, 13 iunie cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării. Așa cum puteți vedea în imaginile care ilustrează materialului, elevii din Constanța sunt emoționați în continuare în susținerea exa

Zboruri România-Israel anulate după atacurile asupra Iranului

Ziua Constanta acum o ora
Mai multe zboruri din România către și dinspre Israel au fost anulate în urma atacurilor masive asupra Iranului, informează vineri, 13 iunie Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Potrivit companiei, au fost anulate următoarele curse de vineri: W

ANM - Temperaturi peste cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare

News.ro acum o ora
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie, anunţă vineir, meteorologii, care au făcut publică prognoa pentru următoarele patru săptămâni.. Cantităţile de precipitaţii vor fi def

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum 2 ore
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

Tragedie rutieră! Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat

Botosani News acum 13 minute
Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, în noaptea de joi spre vineri, în județul Galaţi. Maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat. La fața locului au intervenit două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / 100 de drone lansate de Iran asupra Israelului

News.ro acum 45 minute
Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revol

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Reun

MAE cere românilor să părăsească imediat Iranul: „Situația de securitate este extrem de volatilă şi imprevizibilă”

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe a emis vineri dimineaţă o atenţionare de călătorie pentru Iran, în contextul unei posibile escaladări militare. Românii aflaţi în zonă sunt sfătuiţi să plece de urgenţă.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur, anulate

News.ro acum o ora
Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur au fost anulate vineri, din cauza situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu.

🚨 LIVE. Israel a lansat un atac preventiv asupra Iranului. Netanyahu: „Israelul se află într-un moment decisiv al istoriei sale”

Gandul acum 3 ore
Actualizări UPDATE: Oficial israelian: Ce i-am făcut Hezbollahului în 10 zile o vom face Iranului în 10 minute UPDATE: Alte explozii raportate la instalația nucleară Natanz UPDATE: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 8% UPDATE: Iranul amenință cu

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/23°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/24°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°