Părintele Eugen Blaj va împlini anul acesta 13 ani de când străbate nisipurile fierbinţi ale Kenyei, într-o misiune umanitară, de ajutorare a localnicilor şi de răspândire a catolicismului. Dar, din momentul în care şi-a încheiat cei nouă ani de misionariat în Mexic şi până la cel în care a ajuns, după multe escale, în deşertul Chalbi, drumul a fost unul şerpuit. „Aşa s-a născut dorinţa în inima mea de misionar. Dar una e dorinţa şi alta e să ajungă să se concretizeze“, povesteşte bărbatul. A vrut pe cont propriu
Părintele Eugen a vrut să plece prima dată în Africa pe cont propriu, doar cu binecuvântarea episcopului Petru Gherghel, însă persoanele din Kenya cu care se afla în contact l-au avertizat că este primejdios să vină singur, fără susţinerea diacezei. Râde încet povestindu-mi că s-au terminat vremurile în care preoţii îşi urmau doar chemarea: „Acum e prea periculos“. Dar îl atrăgea misiunea, „şi sărăcia. Este o experienţă interioară care se simte pentru fiecare. Dacă vreau bani şi să trăiesc bine, mă duc în America. Cunosc şi limba şi cultura. Însă când ai o dorinţă interioară, trebuie să-i dai curs, altfel nu te lasă să te simţi bine.“Creştinismul între nomazi
Prima dată a petrecut 18 luni în Nakuru, să se obişnuiască cu limba, swahili, care încă i se rostogolea greu printre dinţi când a plecat spre Maikona, parohia din deşertul Chalby de unde avea să aibă grijă de mai multe triburi nomade: „10-11.000 mii de suflete, dar niciodată nu putem şti exact“. Îşi aduce aminte şi acum de prima slujbă pe care a ţinut-o într-un campus, în Kenya, înainte de anul 2000. Slujba de liturghie a fost ţinută în faţa unor studenţi educaţi şi îmbrăcaţi frumos, departe de sărăcia lucie pe care avea să o găsească printre nomazi.
În Maikona a ridicat întâi o grădiniţă, apoi un dispensar, grădiniţa a devenit centru de adunare local şi mai apoi l
