Dictatorul

Scurta revoluţie de la Cluj a fost rapid înnăbuşită. Doar 4 zile a reuşit “Lovitura de bancă” a lui Rednic. Deznodământul este acelaşi: împărtăşeşte soarta lui Uhrin, Mandorlini şi a câtor alţi nedestăinuiţi antrenori care au încercat să-şi facă meseria la CFR. Toţi au sfârşit urgent în exil, nu li s-a dat nicio şansă de a avea autoritate reală. Liderul suprem era mereu în spate, în umbră: căpitanul Cadu (şi a sa clică de susţinere), acest antrenor-jucător al echipei.

Izgonirea lui Rednic seamănă ca o picătură cu cea a lui Uhrin din 2009. Scandal scurt şi incandescent, etapă cu victorie în campionat şi apoi, ca o încununare a succesului, antrenor demis. Traducere: Cadu reinstaurat în drepturi! Comunicatul acela cu rezilierea relaţiilor pe cale amiabilă, fără argumente şi motivaţii este o gogomănie şi nu mai este luată în seamă de nimeni, este discurs de faţadă, lasă multe spaţii albe pe care toată lumea îşi poate scrie adevărurile nerostite.

Leg în special acest moment de cazul Uhrin (un antrenor pe care-l apreciez în mod deosebit) fiindcă atunci am crezut că a fost vorba de un caz singural, o concesie unică făcută căpitanului, o dată în viaţă. Speram să fie doar un mic derapaj de la normele unui club de fotbal cât de cât serios. În mod normal, a doua oară, o altă situaţie de acest gen trebuia să încline decizia în direcţia opusă, cu repercusiuni pentru generatorul de conflicte, în cazul de faţă Cadu. Faptul că şi de această dată tot antrenorul este cel izgonit îmi spune clar că în tot acest răstimp nu s-a schimbat nimic, ba mai mult, cred că are temei ideea că şi alţi antrenori (în jurul cărora scandalurile nu au fost atât de făţişe) să fi fost tot victimele dictatorului din umbră. Această recidivă a “killer-ului de serviciu” demonstrează fără îndoieli că la CFR Cadu este intangibil, că puterea sa este absolută, despotică. Măcar ş