TIMIŞOARA. Încă o zi plină de bunătăţi la Anette Resort, din Covaci, unde, duminică, are loc Festivalul Papanașilor. Manifestarea a ajuns deja la cea de a III-a ediție. Peste o mie de participanți au gustat anul trecut din papanașii pregătiţi special pentru gurmanzi, papanaşi fierți sau prăjiți, cu dulceață sau cu sosuri de vanilie, ciocolată ori înghețată. Pentru acest an ne propunem să reunim un număr și mai mare de vizitatori de toate vârstele, fapt pentru care am pregătit, evident, pe lângă nelipsiții papanșii, pentru cei mici, un program care să le țină atenția ocupată cu jocuri, sesiuni de face-painting și alte surprize, iar, pentru cei mari, un fond muzical pentru toate gusturile, dar și reprize de dans. Alături de papanași, oferiți la prețuri promoționale, puteți încerca și ofertele noastre la grill – ceafă de porc, pulpe de pui sau mititei la grătar cu garnitură. Vă așteptăm în fiecare din cele două zile, începând cu ora 11 și până la lăsarea serii, promit organizatorii.
TIMIŞOARA. Încă o zi plină de bunătăţi la Anette Resort, din Covaci, unde, duminică, are loc Festivalul Papanașilor. Manifestarea a ajuns deja la cea de a III-a ediție. Peste o mie de participanți au gustat anul trecut din papanașii pregătiţi special pentru gurmanzi, papanaşi fierți sau prăjiți, cu dulceață sau cu sosuri de vanilie, ciocolată ori înghețată. Pentru acest an ne propunem să reunim un număr și mai mare de vizitatori de toate vârstele, fapt pentru care am pregătit, evident, pe lângă nelipsiții papanșii, pentru cei mici, un program care să le țină atenția ocupată cu jocuri, sesiuni de face-painting și alte surprize, iar, pentru cei mari, un fond muzical pentru toate gusturile, dar și reprize de dans. Alături de papanași, oferiți la prețuri promoționale, puteți încerca și ofertele noastre la grill – ceafă de porc, pulpe de pui sau mititei la grătar cu garnitură. Vă aștept