Delfinii sunt capabili sa isi recunoasca confratii chiar si dupa o despartire de 20 de ani, afirma autorii unui studiu publicat miercuri, care atribuie acestui mamifer marin cea mai lunga memorie sociala inregistrata vreodata la un animal.
Elefantii au reputatia ca nu isi uita niciodata semenii, insa aceasta se bazeaza pana in prezent doar pe "dovezi anecdotice", a subliniat autorul studiului, Jason Bruck, de la Universitatea Chicago din Statele Unite.
Noul studiu s-a bazat pe recunoasterea pe termen lung de catre delfini a "semnaturii" lor personale, o fluieratura caracteristica care tine loc oarecum de nume si care face ca fiecare exemplar sa fie imediat identificat de semenii sai. Biologul american a incercat sa afle daca delfinii pastreaza in memorie "semnatura" unui seaman al lor de care au fost despartiti multa vreme.
Studiul a fost realizat pe 43 de delfini din sase parcuri acvatice diferite, inclusiv Parcul Brookfield din apropiere de Chicago. Cele sase structuri au particularitatea de a fi facut schimburi de animale intre ele, pastrand o evidenta exacta a istoricului acelor transferuri.
In acest experiment, delfinii au ascultat inregistrari cu fluieraturi ale semenilor sai. Delfinii reactionau mai puternic atunci cand ascultau fluieraturi care le erau familiare, adica cele ale unor exemplare cu care au fost in contact, chiar daca acest lucru se intampla cu multi ani in urma.
"Atunci cand auzeau un delfin pe care il cunosteau, se apropiau foarte repede de boxe", a explicat Jason Bruck. "Uneori, se invarteau in jurul boxelor, fluierau, incercau sa obtina un raspuns", a adaugat el
Cercetatorul american a citat cazul delfinilor Allie si Bailey, care aveau 2 si respectiv 4 ani atunci cand au trait impreuna la Dolphin Connection, in Arhipelagul Keys din Florida. Allie traieste in prezent la Gradina Zoologica Brookfield, ia