Preşedintele şi Prima Doamnă, Michelle, au aterizat cu elicopterul, către ora locală 16.00 (23.00, ora României), pe această insulă aflată în largul Cap Cod (Massachusetts, nord-est), unde obişnuiesc să îşi petreacă vacanţa de vară începând din 2009, potrivit jurnaliştilor care îi însoţesc.
Familia Obama a pornit ulterior, într-o coloană oficială, către casa închiriată în satul Chilmark (sud-vestul insulei). În apropierea proprietăţii au fost instalate baraje de poliţie.
Obama şi familia sa intenţionează să rămână până pe 18 august pe Insula Martha's Vineyard, un loc frecventat în special de persoane bogate din New England.
Obama "se bucură să se destindă puţin împreună cu familia, alături de Prima Doamă, şi sunt sigur că se va întâlni şi cu prieteni" în timpul sejurului, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt Jay Carney la bordul Air Force One.
Carney a dezvăluit că Obama este însoţit pe insulă de noua sa consilieră în probleme de securitate naţională Susan Rice şi de adjunctul secretarului general al Casei Albe Rob Nabors.
În timpul concediului nu este prevăzută vreo intervenţie publică a preşedintelui, a precizat Carney. Însă "evenimente greu de prezis pot avea loc" în Statele Unite şi în străinătate, a spus purtătorul de cuvânt, subliniind că Obama va fi informat zilnic cu privire la dosarele mari şi ar putea, dacă va fi necesar, să se adreseze americanilor.
Numeroase dosare dificile îl aşteaptă pe preşedinte la întoarcerea sa la Washington, inclusiv noi înfruntări cu republicanii în Congres, care i-au blocat până în prezent toate ambiţiile legislative de la începutul celui de al doilea mandat.
În perioada 2009-2011, Obama a petrecut câte zece zile pe Insula Martha's Vineyard, jucând golf, mergând la picnic pe plajă sau ieşind la restaurant. În 2012 s-a aflat în campanie electorală.
Preşedintele şi Prima