Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Mitroi, primarul dezamăgit de politică

Publicat in Observator de Constanta, luni 12 august 2013 ·

Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, nu este în viaţa publică de ieri, de azi, cunoaşte realităţile vieţii prezente şi este în măsură să facă şi comparaţii cu momentul când a intrat în această continuă competiţie. Este primar din anul 2004 şi se poate mândri cu proiecte importante pentru comunitate deja finalizate, dar susţine că multe sunt intenţiile sale în ceea ce priveşte comunitatea pe care o reprezintă. Florin Mitroi a schimbat partidul, P.D.L., înaintea alegerilor locale din 2012, preferând să candideze pe listele Partidului Naţional Liberal, dar nu s-a expus foarte mult în politica locală. Nu se vede peste ceva ani nici parlamentar, nici nu îşi doreşte ca vreunul dintre cei doi copii ai săi să urmeze o astfel de carieră. Mai mult, Florin Mitroi este unul dintre acei oameni cărora le face plăcere să vorbească despre trecut, despre modestia cu care a fost crescut de ai săi, iar la întrebarea „Cum vă vedeţi peste 5-10 ani?“, edilul din Valu lui Traian a răspuns pentru „Observator“ că are convingerea că va fi „la fel de tânăr şi prosper ca acum“, însă despre acestea, dar şi despre tot ce înseamnă viaţa unui primar aflat la al treilea mandat, în interviul pe care edilul Florin Mitroi a acceptat să ni-l acorde.

Reporter: Cum v-aţi prezenta, în cuvinte puţine?

Florin MITROI: Sunt primarul localităţii Valu lui Traian din 2004, iar dincolo de această funcţie, sunt şi eu un om normal ca toţi ceilalţi, cu bune şi mai puţin bune… Provin dintr-o familie modestă de oameni simpli, dar cinstiţi. Am muncit foarte mult pentru a reuşi să evoluez, să îmi creez o afacere a mea. Am reuşit acest lucru cu câţiva ani înainte de a deveni primar. Tocmai de aceea, nu m-am ferit niciodată să îmi completez declaraţia de avere. Sincer, înainte să fiu demnitar, aveam mai mult timp să mă ocup de afacere şi, automat, câştigam mai mult decât acum.

R.: Care sunt

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°