Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce înseamnă "peste 40%"?

Publicat in Bursa, luni 12 august 2013 ·

În ziua de 8 august a.c., de la Bursa de Valori Bucureşti a "emanat" un comunicat de presă în trei paragrafe încheiat cu o frază în care, pentru informaţii suplimentare, suntem invitaţi să contactăm (nu ştim pe cine) la "e-mail comunicare@bvb.ro", comunicat semnat "departamentul de marketing şi relaţii internaţionale". Deci, BVB are şi "comunicare" şi departament de marketing şi, chiar dacă laconic, ne mai comunică din când în când cîte ceva, ba chiar ne invită să solicităm informaţii suplimentare. Cum mie nu prea îmi place comunicarea nepersonalizată cu un departament sau o adresă de e-mail, îmi permit să pun întrebări şi să solicit informaţii suplimentare pe această cale şi aştept ceva răspunsuri semnate de nişte persoane, fie din CA-ul BVB, fie din executivul BVB, fie şi dintre "acţionarii societăţii ce deţin peste 1% din capitalul social" şi care au fost invitaţi de către "conducerea BVB" - nu ştiu exact ce se înţelege prin acest termen: preşe¬dintele, vicepreşedinţii, întreg CA, vreun director? - şi care au participat la "întîlnirea informală" din data de 7 august a.c.

Tot pe web-site-ul BVB există o "scrisoare către acţionarii Bursei de Valori Bucureşti S.A.", datată 7 august 2013, prin care suntem informaţi în legătură cu tematica pusă în discuţie, la solicitarea a trei acţionari, în legătură cu "o prealabilă şi obligatorie consultare formalizată a acţionarilor", proces pe care Consiliul Bursei l-a demarat şi suntem rugaţi să completăm chestionarul anexat acestei scrisori şi să-l transmitem pînă în 12 august 2013, ora 12:00, la BVB. Totodată, ni se spune că există unele materiale, care, începînd cu data de 8 august 2013, "sunt disponibile" pe web-site-ul BVB. Cred că ar fi fost mai adecvat să se utilizeze termenul "vor fi disponibile", având în vedere că scrisoarea este datată 7 august, dar ce rost are să mai cîrcotesc pe formă când avem şi probleme de f

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 48 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 40 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°