Aşa se întâmplă când cutreieri prea mult lumea. Şase luni de contract colo, cealaltă jumătate de an dincolo. Lipseşti prea mult de acasă şi-ţi scapă nuanţele esenţiale. Cazul lui Rednic. De ani de zile conducerea CFR-ului îşi tot răceşte gura pe subiectul Cadu pentru cine are urechi să audă. "Va face parte din stafful tehnic după ce se va lăsa de fotbal". Dacă te încăpăţânezi să te iei după intervenţia aproape comică asupra lui Bokila la golul decisiv din finala Cupei - şi nu numai - mai că ai zice că de fapt Cadu s-a lăsat de ceva vreme de fotbalul în ghete şi cu jambiere. Îşi numără deja trofeele adunate în tricoul CFR-ului, are propriul său program de pregătire, inclusiv cel nocturn, e limpede, în oglindă se închipuie mult mai mult decât un căpitan de vestiar. Poate obţine brevetul de inventator al meseriei de director sportiv-jucător. Acum poate că îi e clar şi lui Rednic că s-a vârât într-un război inegal. Din clipa în care şi-a retras ambasada şi i-a declarat război lui Cadu, Rednic n-a mai avut nicio şansă s-o scoată cumva la capăt în Gruia.

Să-i spunem că e sindromul Titi Teaşcă. Cum descăleca la câte o nouă echipă, în cel mult două săptămâni Piticul se şi lua în beţe nu cu altcineva decât cu una dintre vedetele echipei. La Piteşti cu Dobrin – "nici nu mai ştiu câte ultimatumuri ne-am dat, eu lui şi el mie" -, la Steaua cu Liţă Dumitru, la Craiova cu Beldeanu ori Irimescu. Prepurgel, Anghelini sau Tilihoi, să zicem, erau o miză prea mică pentru Teaşcă. Peste ani, de fiecare dată ochii îi sticleau atunci când cineva îi reamintea toate aceste "revoluţii de-o zi". Se mândrea cu "colecţia" sa.

Are urmaşi. Ilie Stan şi Rednic, eşuaţii cu rezonanţă ai unui start de campionat care abia s-a încălzit cu etapa a patra. Primul l-a împins pe linie moartă pe Sânmărtean