Credincioşii ortodocşi din Turţ au avut ieri parte de o sărbătoare duhovnicească prilejuită de prezenţa în mijlocul lor a PS Timotei, episcopul românilor ortodocşi din Spania şi Portugalia, care a oficiat o Liturghie Arhierească. Deşi foarte mare ca dimensiuni, biserica din Turţ s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei circa 500 de credincioşi care au luat parte la slujbă. PS Timotei i-a îndemnat pe turţeni să nu-şi uite credinţa şi să o poarte cu ei oriunde se duc prin Europa. Aflat în ţară însoţind un grup de tineri ortodocşi români din Spania şi Portugalia, PS Timotei, născut la Satu Mare, a fost invitat de preotul paroh din Turţ, Emil Silaghi, care în timpul facultăţii a fost coleg de cameră cu episcopul, să oficieze o Liturghie Arhierească la biserica din comună. La liturghie a mai participat şi protopopul de Oaş, Mihai Feher, al doilea preot paroh din Turţ, Ioan Molnar, preoţi din localităţile învecinate precum şi peste 500 de credincioşi, care au umplut până la refuz lăcaşul de cult. Episcopul a fost întâmpinat la intrarea în biserică de primarul comunei, Ioan Ciupac.
În cuvântul său de învăţătură, PS Timotei i-a îndemnat pe credincioşi să fie oameni omenoşi, să nu-şi piardă credinţa şi obiceiurile, respectiv să ducă cu ei aceste valori în ţările în care o parte dintre aceştia îşi desfăşoară activitatea. “Anual, în bisericile de pe cuprinsul Mitropoliei Europei Centrale şi Occidentale sunt botezaţi peste 21.000 de copii români. De aceea vă îndemn să nu vă pierdeţi credinţa şi obiceiurile atunci când plecaţi în străinătate şi să-i învăţaţi pe aceşti copii născuţi acolo aceste valori”, a mai spus episcopul. De asemenea, PS Timotei a mai afirmat că corpul uman nu este altceva decât templul Duhului Sfânt, acesta fiind şi principalul motiv pentru care Biserica Ortodoxă Română nu permite incinerarea trupurilor celor decedaţi.
La finalul slujbei, protopo