Sâmbătă, Olimpia a susţinut o partidă amicală, în deplasare, în judeţul Arad, la Pâncota, cu Şoimii. Scorul final a fost 1-1, ambele reuşite fiind înregistrate în repriza a doua.
Pe fondul dominării „galben – albaştrilor”, în startul mitanului secund, Gavrilescu a reuşit să deschidă scorul în minutul 48. Elevii antrenorilor Tiberiu Csik şi Lulu Dragomir nu s-au bucurat însă foarte mult de acest avantaj. Pentru că „şoimii“ din Pâncota au profitat de o greşeală colectivă a defensivei Olimpiei, iar în minutul 53 au reuşit să egaleze, scor final 1 – 1. „Am jucat bine în ambele reprize. Am făcut două echipe, fiecare jucător şi-a făcut treaba. Băieţii s-au dăruit şi s-au descurcat bine în acest meci”, a spus antrenorul Tiberiu Csik.
În prima repriză au evoluat pentru echipa sătmăreană : Tiuţ – Molnar, Ene, Iuhas, Gombar, Lupu, Schwarczcof, Micaş, Zsiga, Feier, Mândruşcă. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Munteanu, Sabău, Hanus, Gavrilescu, Villand, Roghină, Kinczel, Lemac, Dragoş. Următorul meci de pregătire al Olimpiei va avea loc miercuri, 14 august, în deplasare la Oradea cu formaţia SC Bacău. Sâmbătă, Olimpia a susţinut o partidă amicală, în deplasare, în judeţul Arad, la Pâncota, cu Şoimii. Scorul final a fost 1-1, ambele reuşite fiind înregistrate în repriza a doua.
Pe fondul dominării „galben – albaştrilor”, în startul mitanului secund, Gavrilescu a reuşit să deschidă scorul în minutul 48. Elevii antrenorilor Tiberiu Csik şi Lulu Dragomir nu s-au bucurat însă foarte mult de acest avantaj. Pentru că „şoimii“ din Pâncota au profitat de o greşeală colectivă a defensivei Olimpiei, iar în minutul 53 au reuşit să egaleze, scor final 1 – 1. „Am jucat bine în ambele reprize. Am făcut două echipe, fiecare jucător şi-a făcut treaba. Băieţii s-au dăruit şi s-au descurcat bine în acest meci”, a spus antrenorul Tiberiu Csik.
În prima repriză au