de Ioan VIDRIGHIN
vidrighinioan@tribuna.ro
11 august 2013 22:41
1 vizualizare
A-A+
Aşa după cum am anunţat anterior, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare nerambursabilă pentru Măsura 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole" s-a prelungit până la 14 august. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 125.000 euro. Dimensiunea economică a unei ferme de familie (UDE) trebuie să fie între 2 şi 50 UDE. Este vorba de ferme vegetale, de creştere a animalelor şi ferme mixte.
APDRP pune la dispoziţia celor interesaţi proiecte tip gratuit pentru următoarele investiţii: ferme de legume în câmp (maxim 2 ha); ferme de legume în spaţii protejate (maxim 1.000 mp); ferme pomicole şi arbuşti fructiferi (maxim 5 ha). În baza Ordonanţei de Urgenţă 43/2013, proiectele declarate eligibile vor beneficia de o garantare de 80% a sumelor pentru cofinanţare. Tot pentru asigurarea cofinanţării, de la bugetul statului se vor acorda microcredite de până la 75.000 euro, pe o perioadă de maxim 10 ani. Aceste microcredite vor fi acordate prin instituţii financiare.
Tinerii fermieri sibieni care doresc să-şi facă o fermă de familie pot depune proiecte atât ca persoane fizice (cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare), cât şi ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.
Precizăm că această oportunitate de finanţare este disponibilă şi prin Grupurile de Acţiune Locală. Cu toate acestea, până în prezent, niciun fermier sibian nu a dorit să-şi înfiinţeze o fermă de familie cu bani europeni în cadrul acestei sesiuni de proiecte. Timp mai este, până în 14 august.. de Ioan VIDRIGHIN
vidrighinioan@tribuna.ro
11 august 2013 22:41
1 vizualizare
A-A+
Aşa după cum am anunţat anterior, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare nerambursabilă pentru Măsura 121 "Modern