Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să reacţioneze la declaraţiile extremiste ale liderului Jobbik, a spus Cătălin Harnagea, fost director SIE, duminică, la Antena 3.
"Reacţia Ministerului de Externe este bună, într-adevăr nu puteam să declarăm persona non-grata, ar fi cam mult (pe Vona Gabor, pentru incitare la conflict interetnic - n.r.). Inclusiv preşedintele ar trebui să-şi impună punctul de vedere, e o declaraţie politică ce implică două state. Nu trebuie un răspuns printr-o conferinţă de la ora 18, dar trebuie punctată această reacţie", a declarat Cătălin Harnagea, fost director SIE, duminică, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
Totodată, Harnagea consideră că lui Viktor Orban îi convine această declaraţie.
Liderul partidului radical naţionalist ungar Jobbik, Gabor Vona, a acuzat sâmbătă guvernul condus de Viktor Orban că nu a ridicat chestiunile privind tratatul de pace de la Trianon şi autonomia aşa-zisului Ţinut secuiesc în cadrul forumurilor internaţionale, potrivit unei declaraţii susţinute la Tabăra tineretului maghiar din Ardeal, care a avut loc în localitatea Borzonţ din Harghita.
Citeşte mai multe despre: Subiectiv cu Razvan Dumitrescu Subiectiv Catalin Harnagea jobbik partid Jobbik Vona Gabor Traian Basescu
Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să reacţioneze la declaraţiile extremiste ale liderului Jobbik, a spus Cătălin Harnagea, fost director SIE, duminică, la Antena 3.
"Reacţia Ministerului de Externe este bună, într-adevăr nu puteam să declarăm persona non-grata, ar fi cam mult (pe Vona Gabor, pentru incitare la conflict interetnic - n.r.). Inclusiv preşedintele ar trebui să-şi impună punctul de vedere, e o declaraţie politică ce implică două state. Nu trebuie un răspuns printr-o conferinţă de la ora 18, dar trebuie punctată ac