Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sosea construita din fonduri private. Tronsonul va fi folosit ca variantă ocolitoare pentru DN 1

Publicat in Income Magazine, duminică 11 august 2013 ·

Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice primul drum construit în judeţ după 1989, tronsonul rutier, care are 18 kilometri şi care va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici, transmite corespondentul Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat corespondentului Mediafax că tronsonul rutier, care are o lungime de 18 kilometri, a fost finalizat, sâmbătă pe el s-au făcut primele probe şi urmează a fi clasificat ca drum judeţean cu câte o bandă pe fiecare sens pe mers.

"În perioada următoare reprezentanţii Poliţiei vor stabili semnalizarea rutieră pe acest drum, iar pe 22 august el va fi deschis circulaţiei rutiere. Este un drum foarte important, întrucât va asigura defluirea traficului rutier pe DN 1 în momentul în care va fi deschis şantierul pentru autostrada Comarnic - Braşov. Şi, nu în ultimul rând, este un drum care va ajuta la dezvoltarea turismului în această zonă, care are un extraordinar potenţial turistic", a spus Cosma.

Acesta a precizat că pentru construirea acestui drum nu a fost alocate fonduri publice şi că tronsonul, construit pe un vechi drum folosit de căruţaşi, a fost amenajat la iniţiativa operatorilor de turism din zonă, fiind realizat din fonduri private, respectiv de mai multe firme de construcţii.

Şeful CJ Prahova a mai spus că nu a fost nevoie să se facă exproprieri pentru construirea acestui drum. Drumul pleacă din zona Zamora, din apropierea Castelului Cantacuzino, din staţiunea Buşteni, traversează munţii Baiului şi ajunge la Valea Doftanei. Din Valea Doftanei se poate ajunge în municipiul Câmpina şi apoi spre Ploieşti şi Bucureşti, tronsonul putând fi astfel folosit ca variantă ocolitoare în cazul în care traficul este extrem de aglomerat pe DN 1, pe Valea Pra

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 38 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 31 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 6 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°