* mai mulţi tineri care consumau alcool au provocat scandal, deranjând liniştea locatarilor, care au chemat jandarmii * 13 persoane au primit amenzi usturătoare
Mai mulţi tineri care făceau scandal în cartierul Vidin, pe fondului consumului de băuturi alcoolice, au fost liniştiţi de jandarmi. Joi, între orele 22.00-02.30, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila a executat, cu efective mărite, o acţiune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale produse în zona blocurilor din municipiul Brăila. Pe timpul misiunii, jandarmii brăileni au atenţionat 48 de persoane despre amenzile pe care le pot primi dacă fac scandal. Forţele de ordine au aplicat 19 amenzi, în cuantum de 3.400 lei.
"În jurul orei 23.00, pe Calea Galaţi din cartierul Vidin, jandarmii au depistat un grup de nouă persoane care consumau băuturi alcoolice, lângă aceştia fiind găsită o ladă cu bere. După legitimarea şi executarea controlului corporal preventiv, aceştia au fost sanctionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii 61/ 1991 republicate", a precizat plt Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. În jurul orei 2.00, pe o alee din cartierul Viziru, oamenii legii au depistat patru persoane care tulburau liniştea locatarilor. Cei în cauză, ce au vârste cuprinse între 17 şi 21 ani, au primit amenzi în cuantum de 700 lei.
* mai mulţi tineri care consumau alcool au provocat scandal, deranjând liniştea locatarilor, care au chemat jandarmii * 13 persoane au primit amenzi usturătoare
Mai mulţi tineri care făceau scandal în cartierul Vidin, pe fondului consumului de băuturi alcoolice, au fost liniştiţi de jandarmi. Joi, între orele 22.00-02.30, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila a executat, cu efective mărite, o acţiune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale produse în zona blocurilor din municipiul Brăila. Pe timpul mi