Reducerea de către BNR a dobânzii de politică monetară de la 5 la 4,5% şi declaraţia care a urmat a guvernatorului BNR, conform căreia se doreşte, în perioada următoare, egalizarea dobânzilor la creditele în lei cu cele în valută, au creat un climat nefavorabil monedei naţionale. Cursul euro a crescut de la 4,4201, la începutul săptămânii, la 4,4399 în şedinţa de joi, atunci când cotaţiile din piaţă au urcat, după cinci săptămâni, aproape de pragul de 4,46 lei, ceea ce a făcut ca BCE să anunţe o medie de 4,4540 lei.
Şedinţa de vineri a fost ceva mai calmă, cu deschiderea în jurul pragului de 4,44 lei şi cu închiderea aproape de cel de 4,43 lei, la 4,43 – 4,4330 lei, ceea ce a făcut ca media anunţată de BNR să fie de 4,4373 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru septembrie la 4,4298 – 4,4596 lei iar pentru decembrie la 4,4598 – 4,48 lei. Cursul dolarului american a coborât vineri la 3,3157 lei, maximul săptămânii fiind de 3,3365 lei. Francul elveţian a crescut de la 3,58 la 3,6107 lei, pentru ca vineri să scadă la 3,6033 lei. Momentul de depreciere creat de scăderea dobânzii şi declaraţiile şefului băncii centrale se pare că şi-au consumat o bună parte din tensiunea acumulată, astfel că şi, în continuare, evoluţia leului va fi influenţată mai mult de factorii externi, în primul rând de deciziile politică monetară ale Rezervei Federale americane, decât de cei interni. Perechea euro/dolar a crescut săptămâna trecută până la 1,34 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor şapte săptămâni, vineri ea fluctuând între 1,3333 şi 1,3391, cu închiderea pe pieţele americane la 1,3336 dolari. Evoluţia euro s-ar putea modifica săptămâna aceasta, când este aşteptată publicarea mai multor indicatori economici importanţi din SUA, ce ar putea dezvălui intenţiile de politică monetară ale băncii centrale americane. Aceasta derulează în prezent un pr