Fără mare tam-tam în presa continentală, Comisia Europeană a publicat, la sfârşitul lunii iulie 2013, un nou "Comunicat de criză". Acesta a apărut în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar prevederile sale au intrat în vigoare de la 1 august 2013.

Ceea ce, până în urmă cu câteva luni, era negat de autorităţile europene, a devenit acum literă de lege: orice ajutor de stat acordat băncilor aflate în dificultate trebuie să fie precedat de un "bail-in" al creditorilor, inclusiv al deponenţilor cu depozite mai mari decât pragul de garantare.

Documentul arată că "ajutorul de stat nu poate fi acordat înainte de acoperirea pierderilor prin utilizarea integrală a capitalului, a capitalului hibrid şi a datoriilor subordonate". Dacă sumele nu sunt suficiente, atunci se poate acoperi deficitul de capital prin fonduri guvernamentale.

Dar până unde se va merge cu definiţia datoriilor subordonate? Aceasta este o mare necunoscută, mai ales după ce clienţii cu depozite de peste 100 de mii de euro s-au trezit, aproape peste noapte, că nu mai sunt deponenţi ci creditori ai băncilor.

În încercarea lor disperată de a controla o criză pe care au scăpat-o de mult de sub control, autorităţile de la Bruxelles riscă să aplice lovitura de graţie sistemelor bancare europene, prin subminarea gravă a încrederii. Iar încrederea este elementul esenţial care menţine un sistem bancar construit în jurul rezervelor fracţionare.

La doar câteva zile după publicare a "comunicatului de criză" al Comisiei Europene, FINMA, Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Elveţia, a lansat normele proprii de intervenţie în cazul dificultăţilor de la nivelul băncilor de importanţă sistemică (n.a. "FINMA position paper on the resolution of systemically important banks", www.finma.ch).

Băncile vizate sunt, în principal, UBS şi Credit Suisse. Conform documentului de la F