Poliţia zimbabwiană caută doi corespondenţi ai ziarului britanic The Times care au scris un aticol potrivit căruia Zimbabwe ar fi semnat în secret un contract de vânzare de uraniu cu Iranul, încălcând sancţiuni internaţionale existente, a anunţat duminică presa oficială, relatează AFP.
Potrivit săptămânalului guvernamental Sunday Mail, poliţia îi caută pe jurnaliştii de la The Times Jan Raath şi Jerome Starkey, pe care îi acuză că răspândesc "ştiri false".
"O, poliţiştii zimbabwieni au lansat o căutare vizându-i pe jurnaliştii @jeromestarkey şi @Jan_Raath, în urma articolului privind Iranul (...) Aşteptăm să vedem" ce se va întâmpla, a scris Jerome Starkey într-un mesaj postat duminică dimineaţa pe Twitter, căruia i-a ataşat un link spre site-ul Sunday Mail, fără să facă alte comentarii.
The Times l-a citat sâmbătă pe adjunctul ministrului zimbabwian pentru Exploataţii Miniere Gift Chimanikire, care declara că ţara sa ar fi semnat un protocol de acord cu Iranul prevăzând livrarea de uraniu de care acesta are nevoie pentru a se dota cu armament nuclear.
Acordul ar fi fost semnat anul trecut, în contextul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au impus sancţiuni Iranului din cauza programului său nuclear controversat. Occidentalii suspectează Iranul că vrea să fabrice o bombă atomică sub acoperirea programului nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte cu fermitate.
Zimbabwe este, de asemenea, o ţară supusă unor sancţiuni internaţionale vizând aproximativ zece oficiali, inclusiv preşedintele Robert Mugabe, reales pe 31 iulie pentru un nou mandat de cinci ani. Mugabe şi-a exprimat în mod public susţinerea faţă de programul nuclear iranian.
Gift Chimanikire, care face parte din opoziţia cu care Mugane coabitează de patru ani, nu a putut să fie contactat de AFP. El a apreciat că articolul publicat de către The Times era "p