Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kiwi Finance: Negocierea în tranzacţiile pe programul 'Prima Casă' se va face tot în euro

Publicat in Income Magazine, duminică 11 august 2013 ·

Trecerea pe lei a programului 'Prima Casă' se va lovi de un obstacol ce ţine mai degrabă de mentalitate, iar negocierea în tranzacţiile pe acest program se va face tot în euro, a declarat pentru Agerpres preşedintele Kiwi Finance, Anca Bidian.

"Ar trebui luat în calcul faptul că, în ultimii 23 de ani, piaţa imobiliară din Romania nu a fost niciun moment în monedă naţională. Noi după 1989 am avut piaţă în dolari şi după aceea în euro. Mentalul colectiv nu percepe un preţ al locuinţei în lei, ci îl converteşte automat în euro. Trecerea la lei nu se face uşor. Negocierea se va face între cumpărător şi vânzător în continuare în euro. Vor fi diferenţe de curs de la intenţia de cumpărare şi până finalizarea tranzacţiei, în care ori vânzătorul va lăsa la preţ ori cumpărătorul va mai adăuga bani", a spus Anca Bidian.

Oficialul Kiwi Finance susţine că este greu de estimat ce impact va avea trecerea programului 'Prima Casă' exclusiv pe lei pentru că nu pot fi comparate cu programele anterioare, care cu toate că au avut oferte pentru ambele valute au fost accesate preponderent în euro, iar acesta ar putea fi considerat ca unul pilot.

"Dacă luăm în considerare plafonul aprobat de un miliard de lei, din care 300 de milioane sunt rezervaţi ANL, mai rămânem cu 700 milioane lei, iar acesta înseamnă aproximativ 160 de milioane de euro. Iar dacă ne uităm în urmă la viteza de derulare a programului 'Prima Casă', aceşti bani ar trebui să ajungă doar pentru câteva luni, nu mai vorbim de un program pentru un an. Prin urmare eu îl privesc ca pe un program pilot, pentru a vedea cum se comportă creditarea în lei pe un produs bine primit de populaţie în ultimii patru ani astfel încât să fie aplicat după aceea şi pentru restul produselor standard destinate achiziţiei de locuinţe", a spus Anca Bidian.

Aceasta a declarat că o eventuală încetinire a programului 'Prim

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 20 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 27 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 17 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°