Fraza din titlu, parte dintr-un (alt) discurs motivațional de excepție oferit de Darren Cahill în timpul finalei de la Toronto, sumarizează perfect o săptămână de vis pentru Sorana.
Era undeva la jumătatea setului secund. Finala era deja aproape pierdută, Sorana căzuse pradă celei mai bune jucătoare din lume, și totuși, cineva a avut grijă să stabilească prioritățile. Venit pentru ultima oară pe teren într-un turneu la care și el și-a adus o contribuție majoră, Darren Cahill i-a reamintit Soranei cât de mare este pasul pe care tocmai ce l-a realizat, în același timp în care încă îi mai transmitea elevei sale că nimic nu e pierdut.
"Pentru astfel de momente ai muncit toți acești ani. I-ai făcut pe toți să creadă în tine. E important să închei turneul cu atitudine, să lași absolut totul pe teren". Darren, ale cărui discursuri motivaționale au atras în egală măsură oftaturi și plecăciuni în toate aceste zile de vis, a pus punctul pe I, scoțând la lumină esențialul, în caz că mai scăpase cuiva. Câștigul Soranei din toată această săptămână este invaluabil și nu va putea fi cuantificat exact decât peste ceva vreme. Și nicio înfrângere, oricât de drastică ar fi fost ea, n-ar fi putut să-i șteargă meritele.
Ce-i drept, ceva regrete tot ar fi. Așa cum bine observase Darren în prima sa intervenție, la 0-3 în primul set, Serena n-a început prea grozav finala, continuându-și cumva evoluția destul de ștearsă din semifinala câștigată greu cu Agnieszka Radwanska. "Ești în meci, ea nu joacă încă prea bine, scorul ar fi putut fi cu ușurință invers", i-a transmis Cahill Soranei. Răspunsul jucătoarei a fost imediat: Sori a câștigat 8 din următoarele nouă puncte, revenind la 2-3. La 2-4, românca a lăsat să-i scape printre degete un avantaj de 40-15, iar de acolo, totul s-a frânt. Sorana s-a lăsat apoi prea apăsată de presiunea momentului și de greutatea numelui c
