Când politica Guvernului devine deficitară, atunci se apelează la strategii. Cea mai ieftină dintre toate este creşterea taxelor şi impozitelor aplicate veniturilor populaţiei. Guvernul este mulţumit. Dacă s-ar fi mărit gradul de colectare a taxelor, şi oamenii de rând ar fi fost mulţumiţi. Însă premierul şi ai lui preferă să strângă tot cureaua celor care trag la jug. Deja sunt voci care afirmă că până şi Boc a fost depăşit în această privinţă. Mai trebuie adăugat că fostul premier a recurs la această metodă în vreme de criză, pe când actualul prim-ministru arată că nu a auzit de eficienţă economică. Putem spune că economia gri e la putere.

Totul a pornit de la impunerea pe veniturile din chirii declarate la Fisc de persoanele fizice a unei taxe destinate domeniului sănătăţii. De aici, au apărut şi divagaţii, precum asigurarea obligatorie a persoanelor casnice - este vorba de cea socială (pentru pensie, de exemplu), pentru că cea medicală a fost deja reglementată cu câţiva ani în urmă.

Cu toţii ştim că sistemul sanitar de stat funcţionează prost în primul rând din cauza incurabilei proaste administrări. Spitalele au rămas la fel de aglomerate, în ciuda extinderii susţinute a reţelei de cabinete şi clinici private. Caracteristic pentru România este însă subdezvoltarea acestora din urmă - cazurile grave sunt transferate tot spitalelor de stat, instituţii supuse pe de altă parte unor privaţiuni (dotări, veniturile angajaţilor etc.). Dacă asistenţa medicală ar fi una ireproşabilă, atunci Ministerul Sănătăţii n-ar mai avea nevoie de justificări de genul "nu este vorba despre mărirea taxelor, ci despre lărgirea bazei de impozitare".

În deficit este şi bugetul asigurărilor sociale, de unde şi previziunile sumbre pentru cei care vor ajunge la vârsta pensionării peste 20-30 de ani. Cu alte cuvinte, este normal ca autorităţile să caute fe