Ca la o licitaţie absurdă, în ţara noastră, ţărişoară pe care mulţi o cred şi fără noroc şi fără curaj, se tot desfiinţează. Şi rar, foarte rar, se mai şi pune ceva în loc. De ce să nu distrugem, când s-au inventat atâtea şi atâtea mecanisme cu care putem sparge betonul trecutului, pentru a aduce în loc fie un perete – unul singur! – din sticlă preţioasă, fie un gol, mare gol cu care, mai devreme sau mai târziu, ne obişnuim cu toţii.
Se desfiinţează farmaciile! Ca să găseşti o farmacie, în unele cartiere, trebuie să cotrobăi ca în sertarele de femeie dezordonată, pe unde îţi sar în ochi de toate, mai puţin ceea ce îţi trebuie. Ce să mai vorbim de farmaciile non-stop? Au devenit rare, foarte rare. Am luat şi noi, într-un domeniu, exemplul Uniunii Europene. Şi acolo, în unele state, ca să găseşti o farmacie cu program neîntrerupt, sau una deschisă duminica, trebuie să dai din colţ în colţ, la propriu!, să întrebi cel puţin cinci localnici (ca să primeşti cel puţin cinci răspunsuri diferite) şi, în principiu, să ai răbdare şi să te rogi să nu cumva să-ţi treacă durerea de măsea în drum spre vestita farmacie, singura deschisă din cartier duminica, ca să constaţi că strădania a fost în zadar. Şi pe aici, pe aproape de ochii noştri, lucrurile stau asemănător. Cu o menţiune: găsim multe, dar multe!, firme de pompe funebre cu program non-stop. Dar nu şi multe farmacii. Probabil e doar o coincidenţă.
Se desfiinţează oficiile poştale! Sunt mari cheltuielile şi e prea mic profitul. Dar nu e nimic ieşit din comun, asigură afişele care dau de gol planurile pe termen scurt ale instituţiilor. Peste tot se întâmplă aşa ceva. Când nu mai există câştig, nu se mai face investiţia. Nu se mai ţine cont de timbre şi de tradiţie, oricum scrisori nu se mai scriu de multă vreme, de când lumea asta părea o lume normală, capabilă să ne ţină în frâu idealurile. Ce dacă n-o
