Florin Alexandru, unul dintre suporterii rapidişti aflaţi în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, a leşinat luni după-amiază, iar ceilalţi fani au chemat ambulanţa.
Liviu Ungureanu, şeful galeriei echipei Rapid, a declarat, luni, pentru agenţia MEDIAFAX, că Florin Alexandru s-a simţit rău de dimineaţă. "Florin, băiatul care are probleme cardiace, a început de dimineaţă să urineze sânge, iar acum câteva minute a căzut pe jos. A leşinat şi am chemat salvarea, sper să îşi revină repede. Ambulanţa este pe drum, o să ne facem şi noi ceilalţi analizele", a spus liderul geleriei giuleştene.
În vârstă de 18 ani, Florin Alexandru a comunicat medicilor la primul control medical efectuat, joi, că are antecedente cardiace. "Voi rezista cât este nevoie. Nu contează că am probleme cardiace, noi pentru Rapid ne-am născut şi pentru Rapid suntem gata să ne dăm viaţa. Rapid merită totul. Mi-e rău un pic, dar pentru echipa noastră trebuie să ţinem mereu steagul sus. Familia mea nu prea a fost de acord să intru în greva foamei, dar ştiţi cum este, «Mamă, te iubesc, dar viaţa mea este Rapid»", declara, joi, Florin Alexandru.
Aproximativ 20 de suporteri ai FC Rapid au intrat, în 7 august, la ora 18.00, în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu şi spun că nu vor înceta acest protest decât atunci când vor demisiona conducerile FRF şi LPF, vinovate în opinia lor de retrogradarea formaţiei favorite. Suporterii şi-au instalat corturi pe zona gazonată de lângă terenul de joc al arenei, în apropierea intrării la vestiare.
Florin Alexandru, unul dintre suporterii rapidişti aflaţi în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, a leşinat luni după-amiază, iar ceilalţi fani au chemat ambulanţa.
Liviu Ungureanu, şeful galeriei echipei Rapid, a declarat, luni, pentru agenţia MEDIAFAX, că Florin Alexandru s-a simţit rău de dim