Ungaria a terminat de restituit un împrumut luat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) în contextul crizei financiare, după ce a achitat luni, înainte de scadenţă, ultimele tranşe rămase de plată, în valoare de 2,15 miliarde de euro.
Plata sumei de 2,15 miliarde de euro s-a efectuat în dolari, euro şi lire sterline, conform cererii FMI, a anunţat, luni, Ministerul Economiei de la Budapesta, citat de cotidianul Portfolio.
Din această sumă, 1,8 miliarde de euro ar fi ajuns la scadenţă abia anul următor, ultima tranşă fiind programată pentru trimestrul al treilea. Prin plata anticipată a fost economisită suma de 3,5 miliarde de forinţi (12 milioane de euro) reprezentând cheltuieli cu dobânzile, a menţionat Ministerul Economiei.
Banca centrală a Ungariei a plătit săptămâna trecută, de asemenea anticipat, ultimele tranşe, de aproape 730 miloane de euro, ale unui împrumut luat de la FMI în cadrul acordului stand-by aprobat la sfârşitul anului 2008.
Ungaria a încheiat la sfârşitul anului 2008 un acord de împrumut în valoare de 20 de miliarde de euro cu FMI, UE şi Banca Mondială, în contextul izbucnirii crizei financiare globale.
FMI a acceptat în iulie o cerere a Băncii Naţionale a Ungariei privnd închiderea biroului din Budapesta al instituţiei financiare internaţionale. Fondul a informat că nu intenţionează să numească un înlocuitor al actualului reprezentant în Ungaria, al cărui mandat se încheie în august. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »