Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul smartphone cu butoanele principale amplasate pe partea din spate

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 august 2013 ·

LG Electronics, unul dintre cei mai mari producători de telefoane mobile din lume, a lansat smartphone-ul LG G2, primul model de smartphone ale cărui butoane, precum cele de volum, sunt amplasate pe partea din spate a dispozitivului, şi nu pe lateral.

Amplasarea butoanelor principale pe partea din spate a telefonului oferă utilizatorilor mai mult control, deoarece acest loc este de cele mai multe ori atins în mod natural de degetele arătătoare, potrivit unui studiu care a arătat că pe măsură de dispozitivul devine mai mare, accesarea butoanelor de pe lateral este tot mai dificilă. Dacă smartphone-ul LG este situat pe o suprafaţă cu faţa în sus, nu este nevoie de ridicarea acestuia pentru a accesa butoanele posterioare, ci dispozitivul se poate porni prin atingerea de două ori a ecranului cu ajutorul funcţiei KnockON.

Modelul LG G2 dispune de un ecran de Full HD de 5.2-inci, memorie RAM de 2 GB, capacitate de stocare de 16 GB sau 32 GB şi procesor Quad-Core Qualcomm Snapdragon 800 de 2,26 GHz.

Noul smartphone LG are o cameră foto principală de 13 MP, echipată cu tehnologia OIS pentru stabilizarea optică de imagine, precum şi o cameră foto secundară de 2,1 GB.

În ceea ce priveşte redarea conţinutului audio, LG G2 dispune de tehnologia Hi-Fi de 24 de bit/192kHz prin care calitatea sunetului reprodus este similiară cu cea dintr-un studio audio.

Printre caracteristicile practice ale smartphone-ului LG se numără funcţii precum „Answer Me”, prin care se răspunde automat la apel după scăderea tonului de apel atunci când telefonul este ridicat la urechea cuiva, „Plug & Pop”, prin care se recomandă opţiuni sau caracteristici atunci când un dispozitiv de căşti sau un cablu USB este conectat, sau „QuickRemote”, funcţia care permite utilizarea LG G2 pentru a controla dispozitive de home entertainment.

LG Electronics, unul dintre cei

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 39 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 32 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 46 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 55 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°