Omul acestei veri călduroase şi inutile pare a fi Jeff Bezos, care a cumpărat Washington Post. Multă lume a căutat explicaţii pentru gestul miliardarului, care a dat 1% din averea sa pentru un ziar care înregistrează pierderi importante, într-o perioadă în care mulţi cântă prohodul jurnalelor.
De multe ori m-am întrebat cum gândeşti când eşti bogat, cum ţi se schimbă legăturile dintre neuroni, cum interpretezi gesturi şi fapte după ce ai obţinut confirmarea financiară a imaginaţiei şi a puterii de a transforma o idee într-o afacere viabilă, puternică, îngroşătoare de conturi. Cred că personajele care reuşesc în viaţă în acest fel au, pe lângă o sumedenie de calităţi, un soi de ambiţie complexă, ceva ce începe cu teama celui care a trăit foamea de a nu mai flămânzi şi se termină cu nevoia celui care a primit scatoalce toată copilăria de a le înapoia, într-un fel sau altul. Nu a remarcat multă lume că exact în perioada în care a cumpărat influenta publicaţie, Amazonul lui Bezos a lansat un nou serviciu, vânzarea de artă.
Ajuns aici, fac o paranteză şi precizez că am mai scris despre asta: cred că ne îndreptăm, sau poate ne aflăm deja, într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat; Evul Mediu nu a fost o perioadă prea fericită a omenirii, mult mai procupată să supravieţuiască decât să creeze sau să avanseze, iar ce-i acuma nu diferă, în mod fundamental, de acele vremuri. Avem desfăşurări de forţe imbecile, avem impunere, avem supuşenie şi slugărnicie, totul, eventual, online. Şi, asemeni nobililor care se împodobeau într-o vreme în care Moartea Neagră secera, şi actualii înavuţiţi îşi caută bucăţica lor de nobleţe.
Am studiat cu interes noul serviciu al Amazon şi spun că este ceva extrem de prost făcut. Sunt la vânzare 40.000 de opere de artă create de 4.500 de inşi (le spun inşi pentru că mulţi, prea mulţi, nu sunt artişti, în opinia mea), în urma
